Manastirea Lavra Pecherska - Ukraina

Pe malul drept al Niprului, se intinde marea Lavra Pecerska, loc de pelerinaj vestit in intreaga lume, este inscrisa ca ansamblu pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Pe o suprafata de 28 de hectare se afla peste 100 de edificii, biserici de suprafata si subterane, doua pesteri cu moaste de sfinti, clopotnite, fortificatii, grote cu lungimea de peste 1000 de metri, muzee, chilii ale calugarilor, ateliere de pictura si de croitorie pentru vesminte preotesti, Academia de Teologie, un Seminar teologic si multe altele.

Totul a inceput in 1051 cand calugarul Antonie s-a intors de la Muntele Athos. Facem mai intai un scurt popas pe platoul de pe colina cea mai inalta din manastire, in dreptul unei catedrale uriase:

Prima biserica a fost construita si sfintita in anul 1073, un an mai tarziu a raposat Cuviosul Teodosie initiatorul acestei constructii mari. Aceasta biserica a fost construita dupa binecuvantarea Presfintei Nascatoare de Dumnezeu si inaltimea, lungimea, latimea soborului (bisericii), toate dimensiunile au fost date, au fost binecuvantate de Maica Domnului. Istoria bisericii este foarte interesanta. Cuviosul Teodosie a proorocit ca va fi aici o biserica foarte mare si biserica a fost construita chiar din initiativa Cuviosului Teodosie. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a binecuvantat doisprezece ziditori din Grecia care au venit incoace pentru a construi biserica pentru rugaciunile Cuviosilor Antonie si Teodosie. Ei doreau foarte mult ca aici sa fie un sobor, o biserica foarte mare. Biserica a fost construita. Insa in timpul celui de-al doilea razboi mondial biserica a fost bombardata. A ramas doar un perete din biserica, si a mai ramas o cupola care este sus in partea dreapta. A fost ridicata o noua biserica dupa razboi. Cupolele sunt noi cu exceptia celei de care va vorbeam adineauri. In aceasta biserica noi avem pristolul central in cinstea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si in afara de aceasta avem inca patru bisericii cuprinse toate in aceasta constructie mare deci sunt cinci biserici intr-una.

Cea mai veche biserica care s-a pastrat in stil baroc ucrainean, este impodobita cu flori. Cupolele manastirii se numesc cupole cu etaje, sunt unele cu un etaj, altele cu 2-3 etaje si fiecare cupola este despartita cu icoane. Biserica Preasfintei Treimi de la intrare este construita de Cuviosul Nicolae Sfintitul. Cuviosul a fost fiu din neam de cneji din Cernigov, a fost foarte bogat si toata averea lui si cea ramasa de la parinti a dat-o manastirilor. Din banii lui au fost construite multe cladiri, chilii, pe teritoriul Lavrei a fost construit si un spital si Biserica Presfintei Treimi, tot din banii lui. Aceasta biserica este din veacul al XIII-lea. S-a pastrat foarte bine pictura celor mai vestiti pictori ai stilului baroc cum ar fi Jakeev.

Clopotnita este impresionanta, are 96 de metri si a fost construita in secolul al XIII-lea. Este o constructie foarte rezistenta, a trecut si prin cutremure dar nu exista crapaturi. A fost proiectata de un foarte vestit arhitect din acele timpuri, il chema Sedeli. Clopotele sunt deosebite de celelalte clopote din Ucraina si din Rusia. Cei mai vestiti mesteri de clopote erau la Kiev si clopotele noastre prin “glasul” lor moale se deosebesc de clopotele Moscovei. Foarte multe lucruri ne-au venit din Grecia chiar si credinta si mesteri.

In prezent in Lavra sunt 150 de persoane. Lavra avea in trecut foarte multi preoti, numai corul Lavrei avea 120 de persoane. Lavra avea foarte multe coruri, in toate bisericile se oficiau liturghii tot timpul. Acum Liturghii se fac mai des in Lavra de jos la Biserica Adormirii Maicii Domnului unde se fac Liturghii in Duminici si la Sarbatorile Imparatesti. Manastirea a fost foarte bogata, avea foarte mult pamant in imprejurimi, manastirea era nu numai un centru spiritual crestin ci si un centru economic, avea moara si o fabrica de caramida, mici ateliere la care lucrau si oameni din oras. Multe pamanturi au fost daruite manastirii de catre cneji, oameni bogati. Manastirea avea chiar si sate intregi. Si in prezent manastirea are gospodarie, teren, pasari, vite dar e departe de ceea ce a fost odata. Nu si-a recapatat terenurile si pe terenurile de odinioara sunt acum orase, sate, uzine.

In Lavra sunt acum 15 biserici si in toate se slujeste chiar daca nu tot timpul. Sub Biserica Adormirii se aflau si mici pesteri, inauntru erau chilioare unde se rugau staretii manastirii, se rugau ascultatorii. De la Biserica Adormirii de aici de sus era coridor subteran pana jos la Biserica Cuviosilor Antonie si Teodosie.

Cuviosul Antonie a fost un tanar cu ravna foarte mare catre Dumnezeu. A vrut foarte mult sa vada locurile sfinte ale Muntelui Athos si a plecat acolo facand ascultare la un staret intr-o manastire din Sfantul Munte. Acolo a fost calugarit iar staretul i-a dat binecuvantarea sa vina inapoi pe pamanturile natale. Aceasta a fost chiar binecuvantarea Domnului care s-a aratat staretului in vedenie pentru a-l trimite pe Antonie sa vina inapoi pe aceste pamanturi ca sa fie si el un luminator al acestui popor. Cuviosul Antonie iubea foarte mult Muntele Athos dar ascultand de staretul sau a venit totusi aici. Pe locul acesta a fost candva o pestera sapata de un preot, Ilarion. Acest preot a venit din satul Berestovo in padurea deasa care se gasea pe malul fluviului si se ruga in pestera aceea foarte mica. Ilarion a ajuns mai tarziu la rangul de Mitropolit al Kievului. In pestera care de-acum era goala a venit Cuviosul Antonie, sosit din Athos. El a sapat pestera mai adanc, facand mai multe coridoare si a trait in acest loc, unde cu timpul s-a format o mica obste de calugari. Mai tarziu el a trecut in Pesterile din Apropiere, sapate in timpul vietii sale si ramase asa cum le vedeti. Cuviosul Antonie iubea foarte mult locurile linistite, dorea sa se roage, iubea rugaciunea foarte mult si s-a departat de obstea frateasca lasandu-l pa Cuviosul Varlaam ca staret al acestei mici familii de manastire. Cuviosul Antonie si-a sapat o alta pestera mai departe in care a trait pana la sfarsitul vietii sale. Cuviosul Varlaam n-a ramas insa mult timp staret al micii manastiri aflate sub pamant, in pesteri. Cneazul din acea vreme a zidit intr-un alt loc o noua manastire dorind sa-l duca pe Cuviosul Varlaam ca staret acolo. Cuviosul Varlaam a plecat asadar in manastirea Dimitriev avand insa binecuvantarea Cuviosului Antonie. Desi statea departe de frati, Cuviosul Antonie tinea legatura cu obstea dand binecuvantare la ceea ce se facea in manastire. Fratii au ramas fara staret si au venit iarasi la Cuviosul Antonie sa ceara ajutor. Cuviosul le-a spus sa-si aleaga singuri staretul pe care-l doresc. Fratii din manastire l-au ales pe Cuviosul Teodosie. Acesta a fost un staret iscusit si a trait in pesteri pana la sfarsitul vietii sale. In pesteri avem chilia Cuviosului Teodosie in care a trait staretul o mare parte din viata si mai este o chilie in care a trait in ultima parte a vietii, o veti vedea la intrarea in pesteri in partea dreapta, cu doua paturi sapate in piatra. La batranete Cuviosul Teodosie a stat in acea chilie impreuna cu un frate de manastire. Cuviosul Teodosie a ramas pana la sfarsitul vietii sale staretul manastirii. La un moment dat cand numarul fratilor din manastire s-a marit trecand de o suta, au aparut probleme de spatiu. In pesteri sunt trei biserici foarte mici. Le era foarte greu fratilor sa slujeasca si era nevoie de-acum de o biserica deasupra pamantului, era nevoie de construirea unei manastiri pe pamant. S-au apropiat din nou de Cuviosul Antonie cerand binecuvantare pentru construirea unei biserici mari. Cuviosul Antonie l-a binecuvantat pe staretul Teodosie sa ceara de la cneaz terenuri pentru construirea bisericii. Cneazul a dat aceste terenuri ale sale, cu mare bucurie, auzind ca numarul fratilor se mareste. S-a construit la suprafata o biserica mai mare, pe locul in care acum se afla Biserica Nasterii Maicii Domnului. Aceasta biserica este aici din 1696. 

 

In manastire sunt 120 de sfinti canonizati carora le cunoastem numele dar sunt multi Sfinti Parinti al caror nume nu-l cunoastem, sunt frati de manastire, calugari care au trait o viata sfanta dar nu sunt canonizati. Majoritatea Sfintilor pe care noi ii vedem in raclele de sticla din Pesteri sunt canonizati. O vizita in pesteri este tulburatoare. Sunt zeci de metri de coridoare si numeroase chilii sapate in stanca in care se afla racle de sticla cu moaste intregi de sfinti invelite in vesminte preotesti. Deasupra fiecarei racle arde o candela si langa racle se afla icoanele sfintilor. Drumul prin pestera este luminat doar de candele si de lumanarile celor ce vin sa se inchine la sfintele moaste.

Prima pestera, Pestera Sfantului Antonie, pe care au inceput s-o sape aici in secolul al XI-lea iar mai tarziu au fost sapate si Pesterile de Jos ale egumenului Teodosie. Aici in stanga este Cuviosul Atanasie Zavoratul. Cei zavorati isi duceau viata inchisi intr-un loc foarte stramt, intr-o chilie mica si li se dadea mancarea printr-o ferestruica. In partea dreapta este Sfantul Isachie Zavoratul. In aceasta pestera sunt foarte multi sfinti care s-au nevoit prin zavorare. In Pestera Sfantului Antonie sunt cam 70 de Sfinte Moaste iar celelalte 50 sunt cu Sfantul Teodosie in Pesterile de Jos. In total 120 de moaste intregi in racle. La sarbatoarea fiecarui Sfant de aici iese buna mireasma din moastele Sfantului respectiv. Multi Sfinti au ramas zavorati in perete, nu-i vedem, sunt doar icoanele lor in dreptul ferestruicilor astupate. Si in aceste locuri la icoane se simte mireasma sau izvoraste mir la ziua sfintilor. Urmatoarele moaste sunt ale Cuviosului Spiridon care cocea prescuri. Uitati-va aici la mana Cuviosului Spiridon, parca-i viu! Veti observa aici la multi Sfinti ca mana este descoperita. Am ajuns si la chilia Cuviosului Varlaam Hotinski, egumenul. În timpul vietii lui manastirea s-a dezvoltat mult, moastele se afla in partea dreapta si aceasta mica biserica este in cinstea lui. Ne inchinam acum la Sfantul Damian Tamaduitorul care facea minuni tamaduind cu cuvantul, avea o smerenie deosebita. Am ajuns la Cuviosul Prohor cel care manca loboda in loc de paine. In vreme de foamete el facea painisoare din loboda, usca loboda si o facea faina, apoi facea painisoarele care erau dulci si bune la gust fiind binecuvantate. Se spune ca a mai incercat cineva sa faca la fel dar painisoarele au iesit amare, asa ca vedeti ce insemna binecuvantarea unui Sfant. In partea stanga este Cuviosul Ioan Postitorul. Credinciosii se roaga la Cuviosul pentru a avea putere de a posti. Am ajuns si la chilia Sfantului Antonie, intemeietorul Lavrei Pecerska. Aici in chilie daca ne rugam, rugaciunea ajunge direct la Prestolul lui Dumnezeu, rugaciunea este ascultata foarte repede.

Manastirea Barsana - Maramures

Manastirea Barsana, asezata pe Valea Izei, este o icoana a sufletului crestin ortodox maramuresean, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant unde natura se uneste cu Biserica.

Apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea Soborul Sfintilor Apostoli din Barsana este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, unde spatiile dumbravilor largi ale Izei se stramteaza, spre localitatea Stramtura, fiind cel mai stramt vad al Izei. De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecand pe sub o frumoasa poarta maramureseana, se rasuceste in sus aleea care duce lin spre manastire.

Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.

Voievozii Balcu si Drag, carora li s-au alaturat si boierii din sat, au inzestrat manastirea cu terenuri arabile, fanete, paduri si alte bunuri, fiind in acest fel ctitorii manastirii iar Manastirea Barsana poate fi numita, pe drept cuvant, manastire voievodala. Treptat, averile manastirii s-au marit, dar a sporit si prestigiul ei ca vatra de spiritualitate romaneasca. Aici se pregateau preoti, cantori, zugravi. Cu toate interdictiile impuse de regimurile straine, Manastirea Barsana tinea legaturi cu marile centre ortodoxe din Tara Romaneasca si Moldova, de unde se procurau carti de slujba si invatatura, nu numai pentru trebuintele manastirii ci si pentru parohiile invecinate.

Din anul 1735, cand episcopul Maramuresului Dosoftei Teodorovici, care isi avea resedinta la Manastirea Uglea, a fost asasinat, pana in 1740, cand episcop al Maramuresului era Gavril Stefanca de Barsana, resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului a fost la Manastirea Barsana. Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului a fost desfiintata, oficial, in 1740, dar si dupa aceasta data preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca.

In timpul actiunilor uniatiei din jurul anului 1700 si perioadei care a urmat, Maramuresul a ramas o adevarata cetate inexpugnabila a Ortodoxiei iar Manastirea Barsana a avut un rol important in apararea legii stramosesti din acea perioada atat de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar in conditiile presiunilor generate de extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei asupra locasurilor de cult ortodox din zona, manastirea va rezista pana la 1791. La 12 iulie 1791 manastirea a fost desfiintata, calugarii au fost alungati si s-au refugiat in Moldova la Manastirea Neamt. Atunci manastirea a fost devastata, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.

Dupa desfiintarea manastirii, pe vatra manastirii n-au dainuit decat biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, chiar in vatra satului, in locul numit Podurile Jbarului, unde se mai poate vedea si azi. O data cu mutarea bisericii, a fost dusa in sat si staretia. In aceasta casa a functionat scoala confesionala romaneasca in timpul renumitului dascal Fabian.

Amintirea vechii manastiri n-a disparut din memoria credinciosilor, dar nici dorinta de a avea alta in loc. Timpurile si evenimentele au fost impotriva acestei aspiratii. Inainte de Marea Unire din 1918, Maramuresul, ca si intreaga Transilvanie, se afla sub stapanirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor si manastirilor ortodoxe romanesti.

Intre cele doua razboaie mondiale multe parohii au revenit la Ortodoxie si, in 1937, s-a reinfiintat Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si staretiei pe locul de odinioara si reinfiintarea manastirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata nu s-a stins.

Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserica.

In 1992, Prea Sfintitul Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va ridica o noua manastire.

In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor 12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici.

In ziua de joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in mod provizoriu, preot slujitor al manastirii.

Reconstructia Manastirii Barsana este o punte intre trecut si viitor. Folosind ca sursa de inspiratie traditia locala, toate cladirile din incinta manastirii sunt executate din lemn de stejar si pietre de rau, fiind ridicate de mesteri din localitate, asigurand astfel continuitatea artei cioplirii si imbinarii lemnului.

Vechea biserica, avand hramul Intrarea Maicii Domnului in Biserica, face parte din grupul bisericilor de tip maramuresean, este martorul unui fenomen frecvent in cazul bisericilor si caselor de lemn, cel de stramutare (mutarea bisericilor). Este unica biserica din cele opt aflate pe lista monumentelor UNESCO care, in 1806, a fost mutata pe actualul amplasamen

Manastirea Barsana este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu nu numai pentru dreptcredinciosul popor maramuresean cu biserici stravechi si sfinti ierarhi care au pastrat unitatea poporului si a credintei sale apostolice; ci este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreg neamul romanesc si pentru Biserica Ortodoxa martira prin marturia data pentru Hristos de-a lungul veacurilor in zbuciumata sa istorie.

Manastirea Vatoped - Muntele Athos

Prin bunavointa si ajutorul Bunului Dumnezeu m-am putut impartasi de atmosfera si harul prezent in Sfantul Munte Athos. Una dintre manastirile care mi-au ramas in suflet a fost Manastirea Vatoped. 

***

Manastirea Vatoped este una dintre cele mai mari si importante manastiri din Sfantul Munte Athos.. Manastirea situata in partea de nord-est a peninsulei Athos, este inchinata Bunei Vestiri, pranuindu-si hramul in data de 25 martie.

Manastirea Vatoped, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Distrusa apoi de Iulian Apostatul, ea ar fi fost rectitorita de Teodosie cel Mare (379-395) in semn de multumire catre Maica Domnului pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.
Legenda ne spune ca Arcadie calatorea cu o corabie care a naufragiat in apropierea fostei Manastiri Vatoped, iar Maica Domnului a fost cea care l-a salvat in mod minunat, aducandu-l la tarm, langa o tufa de maracini. De aici si numele manasirii, care se trage din cuvintele grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), adica "copilul din tufis".

In veacul al IX-lea, pe la anul 860, manastirea a fost iar pradata, de catre piratii beduini siriaci. Reintemeierea manastirii in secolul al X-lea a fost providentiala, intre anii 972-985, ea fiind rezidita de trei iubitori de viata monahiceasca. Manastirea Vatoped a fost recladita de Atanasie, Nicolae si Antonie, trei crestini instariti, veniti din Adrianopole, cu intentia de a se calugari si a ridica o manastire cu averea lor. Sfantul Athanasie Athonitul a fost cel care i-a indreptat catre ruinele Manastirii Vatoped. Manastirea pastreaza nu mai putin de 14.000 de documente care marturisesc despre purtarea de grija a vrednicilor de pomenire voievozi ai Tarilor Romane.

Sfantul Voievod Stefan cel Mare al Moldovei a ridicat la Vatoped portul pentru corabii. Pisania acesteia, un basorelief in marmura alba, asezata acolo la anul 1496, il infatiseaza pe domnitorul ctitor inchinand-o Maicii Domnului cu Pruncul in brate.

Sfantul Neagoe Basarab a zidit o biserica cu hramul "Sfantului Brau al Maicii Domnului", o pivnita mare, vinaria, hambarele, bucataria si camari pentru paine. Tot el a reconstruit turnul Prea Sfintei Fecioare si a acoperit biserica cea mare cu plumb. In Viata Sfantului Nifon ni se mai spune ca Neagoe Basarab a daruit Manastirii Vatoped un mar de aur cu pietre pretioase, pentru icoana Maicii Domnului Vimatarissa, care insa nu s-a mai pastrat pana in zilele noastre.

Manastire Vatoped a avut nu mai putin de 24 de manastiri inchinate in tarile romane, cele mai de seama fiind Manastirea Golia, din Iasi, Manastirea Slatina, din Suceava, si Biserica Precista, din Galati. Pe mosia acestei manastiri se afla trei schituri romanesti: Schitul Sfantul Ipatie, Schitul Sfantul Ioan Botezatorul si Schitul Sfantul Gheorghe. Schitul romanesc Colciu. Pe unul din peretii de la intrarea in biserica se vede inca stema Tarii Romanesti, sapata in marmura. Numele domnitorilor romani sunt binecunoscute la Vatoped: Sfantul Stefan cel Mare, Sfantul Neagoe Basarab, Alexandru Lapusneanu, Vlad Vintila, Vasile Lupu si Sfantul Constantin Brancoveanu.

***

In aceasta sfanta manastire au vietuit, pentru o buna bucata de vreme, Sfantul Grigorie Palama si Sfantul Maxim Grecul, dimpreuna cu alti multi sfinti. Tot aici au fost tunsi in monahism si printul Serbiei, Simeon Nemanja, impreuna cu fiul sau, Sava. Mai tarziu, imparatul bizantin Ioan al IV-lea Cantacuzino va fi tuns ca monah cu numele de Ioasaf.

 

Manastirea Vatoped adaposteste si cateva din cele mai de pret odoare, aici se pastreaza Braul Maicii Domnului, o parte din Sfanta Cruce a Mantuitorului si o parte din trestia cu care I s-a dat buretele cu otet, o cruce a Sfantului Constantin cel Mare, sfinte moaste cum ar fi capul Sfantului Ioan Gura de Aur (urechea unde i-a talcuit ingerul Sfanta Evanghelie si a ramas neputrezita) si cel al Sfantului Grigorie de Nazianz, un deget al Sfantului Ioan Botezatorul si mana Sfantului Grigorie Decapolitul.

 

Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita", "Paramythia", adica "Mangaietoarea", "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer", "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn", "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea", "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata" si "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflata deasupra portii de intrare in manastire.

Icoana Maicii Domnului "Ctitorita" a fost ascunsa de navalirea paganilor, de un calugar, intr-o groapa, sub Sfanta Masa, cu o lumanare aprinsa in fata ei, iar dupa 72 de ani a fost gasita icoana in cel loc, cu lumanarea inca arzand. Calugarul respectiv fusese luat prizonier de pagani si cand a ajuns la manastire, dupa 72 de ani, le-a spus calugarilor sa sape in acel loc si astfel au gasit icoana.

 

Icoana Maicii Domnului "Junghiata" a fost lovita de un diacon, suparat fiind pe bucatar, fiindca nu a vrut sa-i mai dea mancare, cand a intarziat la masa. Diaconul a lovit icoana cu un cutit si imediat a curs sange din icoana. Diaconul si-a venit in fire si si-a dat seama de greseala facuta si s-a rugat Maicii Domnului sa-l ierte neclintit in fata icoanei, iar dupa cativa ani Maica Domnului i-a spus ca l-a iertat dar mana care a lovit icoana va da socoteala la judecata lui Dumnezeu. Iar dupa moartea lui mana respectiva i-a ramas uscata ca marturie.

Icoana Macii Domnului "Izvabitoarea de barbari" arata inainte de aceasta minune ca o icoana obisnuita. Portile manastirii se tineau inchise in timpul noptii de navalirea paganilor, iar dimineata se deschideau. Un calugar s-a inchinat acestei icoane dimineata, iar Maica Domnului i-a vorbit din icoana si i-a spus sa nu deschida portile manastirii, fiindca sunt piratii la porti si vor prada manastirea si o vor incendia, atunci Mantuitorul isi ridica mana si ii acopera gura Maicii Domnului si ii spune sa-i lase in pace pe calugarii acestia, fiindca nu fac voia lui, atunci Maica Domnului ii apuca mana Mantuitorului si o lasa in jos si spune din nou acelasi lucru. Iar icoana ramane asa. Intr-adevar piratii erau la portile manastirii si astfel s-a izbavit manastirea si calugarii de distrugere.

Icoana Maicii Domnului "Antifomitria" este una foarte veche. Astfel, in anul 382, fiica lui Teodosie cel Mare vine la ctitoria tatalui sau, sa vada cum decurg lucrarile de reparatie, si se inchina la icoana Maicii Domnului. Din icoana se auzi: "Ce cauti aici? De acum incolo sa nu mai calce picior de femeie pe aici." De atunci s-a interzis accesul femeilor in Muntele Athos.

***

Rog pe Bunul Dumnezeu sa va daruiasca ocazia de a ajunge in aceste locuri pline de sfintenie si har dumnezeiesc.